Când ai de făcut mici cumpărături, aproape de casă, renunță la autovehicul

Câteva drumuri scurte și dese, aparent inofensive, până la brutăria din capătul străzii sau până la piața aflată la câteva sute de metri de locuința ta pot afecta în timp motorul mașinii. Potrivit specialiștilor revistei Auto Bild, de vină pentru aceasta este contaminarea uleiului cu vapori de apă sau cu reziduri de combustibil.

Deplasările scurte și rapide fac deja parte din rutina zilnică. Dar chiar dacă pentru noi sunt comode, pentru mașină pot fi fatale în timp. Aceasta pentru că motorul autoturismului funcționează la parametri optimi doar în cazul parcurgerii unor trasee lungi, la viteze constante.

Principala problemă e contaminarea uleiului. Imediat după pornire, combustibilul nu arde în totalitate, iar reziduurile nearse pot contamina uleiul, afectând motorul pe termen lung. Chiar dacă apariția unor astfel de ”resturi” este un proces absolut normal, această diluare a lubrifiantului poate fi extrem de nocivă pe termen lung și apare, mai ales în cazul utilizării mașinii pe distanțe scurte, de câțiva kilometri, parametrii ideali de funționare a motorului fiind greu de atins din pricina timpului redus de funcționare.

– O cantitate aparent inofensivă de spumă albă se insinuează la suprafața bușonului de alimentare cu ulei, atunci când vrem să completăm nivelul curent. Ce se întâmplă, de fapt? Uleiul de motor a fost contaminat de o cantitate prea mare de vapori de apă, ceea ce poate duce la neutralizarea aditivilor prezenți în lubrifiant și la degradarea calităților sale inițiale. Într-un astfel de caz se recomandă un schimb complet de ulei.

– Cum putem determina gradul de contaminare a uleiului cu reziduuri de combustibil? Nu putem aprecia cantitatea de combustibil prezentă în lubrifiant cu ochiul liber. Singura modalitate prin care ne putea da seama este detectarea unui miros specific de carburant în lubrifiantul de pe jojă. Și în acest caz se impune un schimb complet de ulei, pentru că apariția reziduurilor de combustibil în ulei reduce lubrifierea corectă a motorului și poate duce la uzura prematură a lagărelor. Mai mult, aceasta poate afecta și catalizatorul.

– Crește gradul de poluare a mediului. Folosirea mașinilor pe distanțe scurte este cât se poate de nocivă pentru mediu. Conform specialiștilor, uleiul nu are timp să ajungă la temperatura adecvată și să ardă rezidurile de combustibil sau condensul, așa că motorul evacuează mult mai multe gaze toxice decât ar fi normal.

– Consumă mai mult combustibil. Nu în ultimul rând, obiceiul de a merge cu mașina pe distanțe foarte scurte, este și foarte păgubos pentru buget, pentru că determină o creștere a consumului de benzină sau de motorină.

Iată ce poți face

Ca să elimini riscul acumulării de combustibil în ulei e indicat să eviți deplasările scurte, pe distanțe mai mici de 7-8 kilometri. Mai mult, e foarte important să supraveghezi constant calitatea uleiului, să respecți intervalele de schimb recomandate de producător și să ai grijă ca nivelul lubrifiantului să fie întotdeauna cel corect.