Aviz amatorilor de turtă dulce și vin fiert! Pe 20 noiembrie, se deschide Târgul de Crăciun, din Piața Constituției, cel mai bun mod de a intra în atmosfera Sărbătorilor de iarnă. Printre distracțiile de care se vor putea bucura fanii Crăciunului de toate vârstele se vor afla: concertele live, Căsuţa lui Moş Crăciun, patinoarul, caruselul şi roata panoramică. Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, Târgul de Crăciun Bucureşti 2022 va fi deschis zilnic, între 20 noiembrie şi 26 decembrie, iar accesul vizitatorilor va fi gratuit.

De fiecare dată când a fost organizat în spațiul generos al Pieței Constituției, Târgul de Crăciun a transformat centrul oraşului într-un punct de atracție pentru cel puțin 1.000.000 de vizitatori români și străini anual, care vin să se bucure de spaţiul festiv destinat întregii familii, de spectacole, spaţii dedicate jocurilor de iarnă, zone tematice, delicatese specific acestei perioade, cadouri şi decoraţiuni de sezon.
Aviz amatorilor de turtă dulce și vin fiert!
Vor fi amplasate 70 de căsuţe din lemn, de unde vizitatorii vor putea alege cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, obiecte handmade, suvenire şi produse alimentare tradiţionale.
Cei mai mici dintre vizitatori vor avea parte de spaţii dedicate activităţilor şi jocurilor interactive pe tot parcursul Târgului, iar Căsuţa lui Moş Crăciun se anunță din nou un loc de basm, care va ajuta copiii să intre în lumea spiridușilor lui Moș Crăciun.
Atmosfera festivă din Piaţa Constituţiei va fi completată de un brad de poveste, un patinoar de peste 30 de metri lungime şi 20 de metri lăţime, un carusel şi o roată panoramică, înaltă de aproape 40 de metri.
Târgul de Crăciun al Municipiului Bucureşti este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti şi CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și va fi deschis publicului în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022, zilnic, de luni până vineri, între orele 12:00-23:00 iar sâmbăta și duminica între orele 10:00-23:00. Accesul vizitatorilor va fi gratuit.
Programul complet al „Târgului de Crăciun Bucureşti 2022” va fi disponibil în curând pe pmb.ro, arcub.ro, proedus.ro, creart.ro.
Iată programul artistic general al Târgului de Crăciun Bucureşti 2022
În perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022 – inclusiv în perioadele de zile libere legale: 30 noiembrie – 4 decembrie, 6 decembrie, 9 – 11 decembrie, 16 – 18 decembrie şi 23 – 26 decembrie – pe scena amplasată din faţa Palatului Parlamentului, vor urca coruri de la Palatul Naţional al Copiilor şi Opera Comică pentru copii, artişti şi grupuri vocale ale unor lăcaşuri de cult religios şi instituţii ce promovează creaţia românească tradiţională.
Atenție la modificările temporare de trafic din zona târgului!
Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022, se va restricţiona traficul rutier Banda 1 de circulaţie din segmentul inelului Pieţei Constituţiei. În perioada 19 noiembrie – 27 decembrie, vor fi amplasate trei treceri pietonale temporare în zona Piaţa Constituţiei şi anume: două treceri pentru pietoni pe breteaua dinspre Calea 13 Septembrie, în zona Ministerului Mediului şi o trecere pentru pietoni dinspre Bulevardul Unirii, pe latura aferentă Ministerului de Finanţe.
Corina Rob