Dacă îți dorești un chip strălucitor și fără riduri, dar nu ești pregătită sau pregătit pentru intervenții sau injectări, trebuie să te apuci rapid de treabă și să începi să ajuți pielea, atât din interior, cât și din exterior, zilnic, fără pauze de genul „n-am chef să-mi dau cu cremă”, susține Ema Gheorghiță, farmacist doctorand specializat în tratamente cosmetice naturale și creator al brandului Cosmetrice.
„Pielea are nevoie de 30-45 de zile, pentru a se regenera, așa că, cel mai probabil, e greu să facem minuni până la Revelion, anulând chiar toate urmele lăsate de timp și de mimica feței noastre, pe frunte, în jurul ochilor sau în jurul gurii, dar putem începe prin a susține efortul celulelor de a se reface, printr-o abordare combinată, concentrându-ne pe îngrijirea pielii la exterior și pe modificări ale stilului de viață, într-un mod consecvent și continuu. Astfel, trebuie să avem grijă ca orice cremă alegem să prezinte un studiu clinic pe minimum 20 de pacienți, cu tratament efectuat pe parcursul a 30 de zile sau să conțină, ingrediente active la concentratii validate științific”, a explicat farmacistul Ema Gheorghiță.
Potrivit specialistului în tratamente cosmetice naturale, există mai multe etape care trebuie parcurse zilnic, pentru ca reușita operațiunii „lifting fără bisturiu și seringă” să se citească pe față. Pe lângă lista pe care trebuie să o bifați zi de zi, pentru un efect de lifting instant, trebuie folosite creme cu ingrediente tensoare, cum sunt Guma acacia, Pullulan, Acid Hialuronic molecula mare, Gel Aloe Vera și ingrediente ce au efect imediat de relaxare a mușchilor (argireline, pentapeptid-18 etc.). Mai mult decât atât, este important să reținem că rezultatele pot varia în funcție de tipul de piele și de factorii individuali care afectează aspectul chipului.
Iată cei mai importanți pași de urmat pentru a avea un ten fresh până la Revelion:
- Curățarea și hidratarea – Este esențial să începi și să închei ziua cu o curățare blândă, urmată de o hidratare adecvată. Pentru aceasta, caută produse care conțin acid hialuronic, recunoscut pentru capacitatea sa de a reține apa în piele, îmbunătățind hidratarea și reducând aspectul ridurilor.
- Protecția solară – Aplicarea zilnică a unui ecran solar cu un factor de protecție (SPF) de minimum 30 poate preveni deteriorarea ulterioară a pielii cauzată de razele UV, lucru esențial în prevenirea formării ridurilor.
- Retinolul și peptidele – Studiile arată că retinolul (o formă de vitamina A) poate reduce semnificativ aspectul ridurilor prin stimularea producției de colagen. Peptidele sunt, de asemenea, eficiente în repararea pielii și în reducerea ridurilor.
- Antioxidanții – Ingrediente precum vitamina C și E sunt puternici antioxidanți care protejează pielea de stresul oxidativ și favorizează regenerarea celulară. Acești antioxidanți pot fi găsiți în seruri și creme.
- Acizii Alfa-Hidroxi (AHA) și Beta-Hidroxi (BHA) – Acizi exfolianți, precum acidul glicolic respectiv acidul salicilic, ajută la îndepărtarea celulelor moarte de pe suprafața pielii, îmbunătățind textura pielii și reducând ridurile fine.
- Alimentația și hidratarea – O dietă bogată în fructe, legume și acizi grași omega-3 poate îmbunătăți sănătatea pielii. Hidratarea adecvată este, de asemenea, crucială pentru menținerea elasticității pielii.
- Somnul de calitate – Odihna suficientă și de calitate ajută la repararea pielii și la reducerea semnelor de îmbătrânire, de aceea ora de somn ar trebui devansată cu cel puțin o oră sau două înainte de miezul nopții, astfel încât să putem dormi minimum șapte ore pe noapte.
- Exercițiile fizice – Activitatea fizică regulată îmbunătățește circulația sângelui în tot corpulș și, poate contribui, alături de celelalte „trucuri” la efectul de lifting al pielii.
- Evitarea factorilor de stres – Reducerea expunerii la factori de stres, cum sunt fumatul și poluarea, este importantă pentru sănătatea generală a pielii, însă la fel de benefică în procesul de regenerare este și evitarea unui mediu de lucru stresant sau a certurilor din familie.
- Programarea la un dermatolog – În cazul în care vă confruntați cu probleme mai special la nivelul pielii, precum alergiile, alunițele în exces, petele pigmentare și altele de acest fel, aveți nevoie de tratamente personalizate și de sfaturi special pentru problema respectivă, de aceea este bine să cereți sfatul unui dermatolog.
Autor: Maia Bogdan